Se modernizează centrul civic al frumoasei comune Prundeni!

image_pdfimage_print

Cu scurt timp înainte de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, inimosul primar social-democrat al comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu (foto) a început acţiunea de modernizare a Centrului Civic al Localităţii. Astfel, cu numai câteva zile înainte de Paşte, se lucra intens nu numai la drumurile aflate în modernizare aşa cum v-am informat în ediţia anterioară a ziarului nostru, dar şi la reabilitatea Centrului Civic, la amenajarea rigolelor, podeţelor, locurilor de parcare, a iluminatului public. Sunt lucrări efectuate din necesitatea de înnoire şi înfrumuseţare a infrastructurii comunitare. S-au turnat deja primii metri cubi de beton pentru parcările laterale din acostamentul DN 64 şi se lucrează la montarea rigolelor din faţa Centrului Civic. În curând, se va insista pe reabilitarea iluminatului public, prin CITY-NET, deocamdată pe o lungime de 1 Km. În vara acestui an, comunitatea din Prundeni mai are în vedere şi alte lucrări de infrastructură. Odată terminate aceste lucrări, comuna Prundeni a primarului-minune Ion Horia Horăscu va putea fi invidiată, pe drept cuvânt de toată suflarea celor mai moderne medii urbane. Iată aşadar că, într-o perioadă în care mai toate comunităţile rurale se confruntă cu problema exodului populaţiei tinere către mediile urbane, la Prundeni, se fac întâlniri cu oameni de cultură celebri în plan judeţean, naţional şi internaţional, majoritatea întâlnirilor de indiferent ce gen sunt găzduite aici, iar toate acestea se întâmplă pentru că mediile urbane vâlcene sunt deja cu mult în urma mediului aşa-zis rural de la Prundeni, datorită investiţiilor edilului-şef şi aşa gândesc şi tinerii care aleg să nu mai plece de aici, dimpotrivă, vin tineri dornici să se stabilească aici…