În ultimul mandat, primarul Ion Horăscu a crescut natalitatea în Prundeni!

image_pdfimage_print

Prin proiectele derulate care au avut ca scop principal creşterea nivelului de trai al comunităţii pe care este ales la fiecare patru ani cu unanimitate de voturi ca să o conducă spre un destin mai bun, de la Revoluţie încoace, Horăscu a reuşit o minune la care restul primarilor, mai ales cei din sudul Vâlcii au renunţat demult şi să mai viseze, anuem creşterea natalităţii. Astfel, după un tren descendent ce-i drept, mai mulţi ani la rând, din 2004 încoace, situaţia s-a îmbunătăţi surprinzător, din 2011 încoace. Aşa se face că de la o natalitate de numai 17% în 2011, în 2015, aceasta a ajuns la cota frumaosă de 30%. Vorbim aşadar de o creştere cu 13 procente adică peste trei procente de la an, la an. Publicăm alăturat cifrele execte pentru cei interesaţi, dorindu-le prundenarilor câţi mai mulţi ani alături de un astfel de primar:

tabel natalitate la prundeni

ProExpresDragasani