După două decenii de asistență socială perfect organizată, primarul Ion Horia Horăscu ajută oameni dincolo de granițele Prundeniului!

image_pdfimage_print

După două decenii de asistență socială perfect organizată, primarul Ion Horia Horăscu ajută oameni dincolo de granițele Prundeniului!

11 februarie, 2016 Fara comentariiDIGITAL CAMERAToate comunitățile, mai ales cele din mediul rural, sunt, în prezent, oarecum obligate de lege ca să aibă un serviciu de asistență socială. Problema este că multe comunități au așa ceva numai pe hârtie, ca să nu încalce legea, ca să nu mai spunem, că există încă așezări, mai ales în mediul rural, care nici nu au auzit de așa ceva – adică, nici măcar pe hârtie -, în schimb bătrânii singuri, copiii și femeile abuzate și părăsite sau persoanele bolnave și fără venituri, ca să nu mai vorbim despre persoanele cu diferite dizabilități și handicapuri sunt ale nimănui. Pentru că și acolo unde chiar există asistenți sociali, aceștia sunt puși de către primar la alte munci mai rodnice decât cea care presupune ajutarea oamenilor aflați la ananghie, activități cum ar fi cele din cadrul registrului agricol sau chiar cele legate de citirea contoarelor de apă sau alte astfel de acareturi. La Prundeni însă, comună aflată la o aruncătură de băț de cel de al doilea municipiu al Vâlcii unde, de asemenea, serviciul social nu ”stă tocmai pe roze”, inimosul primar social-democrat Ion Horia Horăscu (foto) a pus la punct cu minuțiozitate extremă un astfel de serviciu de asistență socială care, spre deosebire de restul localităților, nu numai că funcționează la cote maxime, dar este și foarte bine organizat, poate atât de bine că și-a depășit sfera de activitate, începând să ajute oameni și din alte comunități, iar cel mai demn de apreciat este faptul că miercuri, 10 februarie a.c., în mod public, în cadrul unei emisiuni televizate a postului regional de televiziune VTV, Horăscu și-a anunțat intenția de a sprijini oameni cu probleme chiar și din municipiul reședință de județ Râmnicu Vâlcea. Printre alți oameni care au sunat în direct în cadrul emisiunii cu pricina, s-au numărat cetățeni din Râmnicu Vâlcea și chiar de la Râureni unde autoritățile de la Râmnic se vaietă că se chinuie de foarte mult timp să pună în funcțiune un centru pentru oamenii cu probleme. Horăscu a spus că pentru el așa ceva nu ar fi un chin: ”Chiar zilele acestea vom lua legătura cu doamna Fulgescu de la Primăria Râmnicului și cu edilul-șef de aici și vă promit că în cel mai scurt timp, vom face ca acest centru să fie funcțional. Dacă nu pot ei, îl fac eu, deoarece credința pe care o am eu mă determină să fac bine și să ajut pe oricine, oriunde, nu numai în limitele comunei pe care o conduc! Asta înseamnă să faci bine!”. Întrebat de moderatoare dacă atunci când promite astfelde ajutoare nu se teme că ar putea fi acuzat de trafic de influență, Horăscu a fost și mai tranșant: ”Hai să fim serioși! Să faci bine pentru sufletul oamenilor ar trebui să fie trafic de influență și unul acceptat de lege. Ce trafic de influență să fac eu când vreau să ajut oameni? Am auzit, chiar șiprin Parlament, că toți se feresc să ajute oamenii cu probleme. Doamne, iartă-mă, păi cum să te fereștio să faci așa ceva, de teamă să nu fi acuzat și legat pentru asta? Păi pentru asta suntem plpătiți din taxele oamenilor: că să îi ajutăm! Legal, desigur! Trafic de influență este atunci când obți diferite foloase de pe urma acțiunilor tale. Eu îl văd mai mult ca pe un trafic de credință! Să ne pedepsească cineva pentru că suntem credincioși și ne ajutăm semenii… De pe urma acțiunilor mele, singurii care obțin foloase sunt oamenii care potrivit legii au dreptul să le obțină și tocmai că eu intervin ca să nu li se mai încalce drepturile, nu ca să li se dea ceva ce nu le-ar aparține! Cred că oricine înțelege că eu sau oricine ar fi în locul meu, nu ar avea ce să obțină pentru el însuși din astfel de acțiuni. Din orice poți obține ceva și pentru tine, dar din astfel de lucruri, nu obți nimic. Nimic material… Însă bucuria spirituală, mulțumirea, împlinirea, este cea mai mare avere pe care o poți obține pentru sufletul tău atunci când faci bine unor astfel de oameni!”, a atenționat edilul-șef de la Prundeni. Pe acest considerent, unui cetățean din comuna Nicolae Bălcescu aflată la mai bine de 40 de kilometri distanță de Prundeni și la doar o aruncătură de băț de Râmnicu Vâlcea, însă iată, ajutorul nu vine de acolo de unde ar fi mai aproape sau de unde este concentrată întreaga conducere a județului, ci tot de la ”Tata Horăscu”, din Prundeni, acesta i-a promis tot în direct, în cadrul aceleiași emisiuni că va lua legătura cu omologul său din Nicolae Bălcescu și ”(…) dacă el nu poate să vă ajute, atunci voi trimite eu fetele la dvs. în comună ca să vă explice ce aveți de făcut pentru a obține ajutorul necesar, care este procedura și să vă ajute și la întocmirea actelor și așa mai departe…”. Pentru că trebuie spus că, la Prundeni, serviciul de asistență socială funcționează în felul următor: se identifică oamenii și problemele lor, se scanează toate datele de către o echipă de IT-iști, astfel că la Prundeni, există o bază de date unde în dreptul fiecărei persoane, există documentele acestuia, buletin, acte medicale, venituri, cheltuieli, chiar și poza gospodăriei sale etc. De asemenea, există echipe de teren, cu o mașină la dispoziție, astfel că atunci când un om are nevoie de ajutor ”(…) noi nu stăm pe gânduri: îl urcăm în mașină și îl ducem unde este nevoie. Și, mai mult decât atât, la noi, când plecăm să rezolvăm o problemă, acționăm după un principiu care presupune să nu ne întoarcem acasă până nu îl rezolvăm complet pe acel om!”, a mai explicat edilul- minune din frumoasa comună vâlceană Prundeni, Ion Horia Horăscu. Mai trebuie spus și faptul că, așa cum îi place primarului Horăscu să se mândrească, ”Serviciul de Asistență Socială, la Prundeni, a fost înființat încă dinainte de a înființa alte servicii, prin anul 1997, la un an după ce am ajuns eu primar aici, pentru prima dată. Și când am angajat, la vremea respectivă, o tânără absolventă, acum un nume foarte cunoscut în domeniu, respectiv pe doamna Carmen Duțulescu, stăteam și ne gândeam pe ce post să o încadrăm, deoarece atunci, în lege, nu era prevăzut postul de asistent social. Și am reușit totuși să o încadrăm și chiar să îi oferim și un salariu, zic eu, destul de motivant pentru acea vreme… Am încadrat-o, prin asimilare, cu asistenții medicali din centre socio-medicale… În fine, foarte mult ne-am zbătut ca să punem pe picioare acest sistem, la Prundeni!”, a explicat șeful executivului local din Prundeni, Ion Hoira Horăscu. Iată, așadar, după aproape două decenii de optimă funcționare, la Prundeni, Centrul de Asistență Socială de aici și primarul Horăscu, precum și personalul acestuia se pun și la dispoziția altor localități. Chiar și din stațiunea Băile Olănești a existat, în aceeași emisiune, cineva care a sunat în direct și căruia Horăscu i-a promis sprijinul său. Rușinos! Cât se poate de rușinos pentru edili de orașe cu pretenții, ca să vină primarul Horăscu de la Prundeni și să le rezolve cazurile sociale. Pentru ei, o rușine, pentru societatea vâlceană și românească, în general… o Mândrie! Credem noi… Iar Prundeniul de asemenea trebuie să se mândrească, întrucât și la acest capitol, ca la multe altele, primarul de aici, Ion Horia Horăscu, a fost un pionier la nivelul întregii țări, nu numai în Vâlcea sau Oltenia. Potrivit celei care se ocupă actualmente de soarta sistemului de asistență socială din Prundeni, respectiv Carmen Stănescu (foto medalion), în fiecare din cele trei sate ale acestei comune, există câte un centru de asistență socială. În fiecare astfel de punct de lucru, există câte un asistent social și câte unul medical. ”Cazurile sunt depistate de noi, mergând în teren, din poartă în poartă, și nu cred să existe vreun caz în comuna noastră despre care să nu avem cunoștință și pe care să nu îl avem sub atentă monitorizare permanentă.”, a punctat Carmen Stănescu. Iar din cei 4.163 de cetățeni, cât numără Prundeniul în prezent, sunt înregistrate 300 de persoane cu dizabilități (destul de mult, din punct de vedere al primarului și nu numai), dintre care: 20 beneficiază de asistent personal, 70 au indemnizație de însoțitor, iar restul sunt cu grad mediu sau accentuat de handicap.

ProExpresDragasani