Întâlnire de gradul zero a primarului Horăscu, cu ministra fondurilor europene, Aura Răducu

image_pdfimage_print

Întâlnire de gradul zero a primarului Horăscu, cu ministra fondurilor europene, Aura Răducu

primarul comunei prundeni, ion horia horascu si ministra fondurilor europene, aurora carmen raducu _ 00Sub genericul BUSINESS BREAKFAST CU AURA RĂDUCU, joi, 25 februarie a.c., inimosul primar al comunei vâlcene Prundeni, Ion Horia Horăscu (foto stânga) a avut o întâlnire cu ministra fondurilor europene, Aura Răducu (foto dreapta), în periplul edilului-șef prin Capitală, care a durat de luni, 22 februarie a.c., până astăzi, vineri, 26 februarie a.c., inclusiv. Este vorba despre un eveniment unic în mediul de business din țara noastră… Evenimentul a avut loc în data de 25 februarie a.c., cu începere de la ora 09:00, la Camera de Comerț și Industrie a României. Alături de reprezentanți ai băncilor, firmelor de consultanță și evident beneficiari ai programelor cu finanțare europenă, au venit și o serie de factori decidenți din ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ ȘI LOCALĂ – Primari și Președinți de Consilii Județene. Locurile au fost limitate, iar Horăscu este acel edil care nu putea să își permită să rateze șansa de a discuta despre posibilitățile concrete de finanțare ale programelor europene pentru 2014 – 2020 cu Ministrul Fondurilor Europene – dna Aura Răducu. Dintre subiectele abordate cu prilejul acestei întâlniri, nu putem să nu le amintim pe următoarele: Situația și stadiul implementării programului 2007 – 2013; Impactul exercițiului financiar 2007 – 2013 pe sectoare economice și sociale; Implementarea acordului de parteneriat 2014 – 2020 stadiul realizării condiționalităților și Principalele scheme financiare ale programului 2014 – 2020. Vom reveni cu și mai multe amănunte, în ediția viitoare a ziarului nostru.

ProExpresDragasani