ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA STIMULENTULUI DE INSERŢIE

image_pdfimage_print

Cererea tip de acordare a dreptului la stimulent;
Declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art.5 alin.(2) nu beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani /stimulent;
Actul de identitate al solicitantului (copie xerox şi original);
Certificatul de naştere al copilului şi, după caz, livretul de familie (copie xerox şi original);
Copie certificat de persoană cu handicap al copilului, după caz;
Adeverinţă tipizată eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiei privind stagiul de cotizare de 12 luni anterioare datei naşterii copilului – pentru acordarea dreptului la stimulent, conform prevederilor prezenţei ordonanţe de urgenţă;
Copie xerox după certificatul medical pentru sarcină şi lehuzie (cele 126 zile), certificată conform cu originalul de către angajator; (în cazul în care titularul solicită dreptul la stimulent imediat după terminarea concediului de maternitate);
Extras de cont (BCR, BRD, CEC, B. Raiffeisen, B. Transilvania, B.Pireus, B.Carpatica, B.Românească, Romexterra, Leumi Bank, Procredit Bank, Alpha Bank, Volks Bank, ING, Bancpost, AŢE Bank, GarantiBank, Înţesa San Paolo, OTP Bank, UniCredit Tiriac Bank, Banca Millennium, Credit agricole)

În situaţia în care părinţii copilului nu sunt căsătoriţi, dar copilul a fost recunoscut, îndeplinirea condiţiilor se demonstrează pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelară.

NOTA – CEREREA DE ACORDARE A STIMULENTULUI PENTRU CREŞTEREA COPILULUI SE DEPUNE PERSONAL DE CĂTRE SOLICITANTUL ACESTUI DREPT

Reglementare
O.U.G. nr.111/2010, privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor; H.G. nr.52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.111/2010, privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

CEREREA TIP DE ACORDARE A DREPTULUI LA STIMULENT
(descarcati)